Calvaria – kilometrul zero al Clujului

Mănăşturul nu este unul dintre cele mai frumoase cartiere din lume, şi nu trebuie să fii mare estet ca să îţi dai seama de asta. Există, însă, un loc, chiar la intrarea în Mănăştur dinspre centrul oraşului, care este într-o disonanţă absolută cu restul marelui cartier-dormitor. Este vorba de Dealul Calvaria. O zonă verde dominată de o biserică impunătoare.

Nu sunt, din păcate, mulţi care ştiu că locul acesta musteşte efectiv de istorie. Că poate chiar de aici îşi conducea românul Gelou ţara, că aici a fost prima cetate a comitatului Cluj sau că aici a funcţionat una dintre cele mai importante instituţii ale Transilvaniei medievale – locul de adeverire de la Cluj-Mănăştur.

Dealul care domina valea Someşului Mic din Floreşti până spre centrul actual al Clujului este acum ascuns de blocurile din cartierul Plopilor şi de pasajul rutier de pe Calea Floreşti. Aproape că nici nu vezi, printre blocuri, cum ţâşneşte turnul bisericii spre cer.

Istoria locului este extrem de densă. Cercetătorii nu au reuşit încă să se pună de acord dacă prima fază a fortificaţiei datează dinaintea cuceririi Transilvaniei de către maghiari sau este ulterioară acesteia.

Majoritatea acceptă sau cel puţin iau în calcul existenţa cetăţii încă din secolul al IX-lea, aceasta făcând parte din sistemul defensiv al voievodatului lui Gelou. În acest context, există ipoteza ca ea să fi fost chiar cetatea de scaun a voievodatului. Era vorba de o fortificaţie modestă, cu un val de pământ înalt de numai doi metri.

Lucrurile devin ceva mai clare odată cu trecerea timpului. Astfel, este cert că aici a funcţionat prima cetate regală a comitatului Cluj, din perioada arpadiană. Aceasta avea un val de pământ cu un metru mai înalt decât cel anterior şi o palisadă pe coama valului. Fortificaţia a fost însă prea slabă pentru a rezista unui atac peceneg la 1068, când a fost distrusă, iar aşezarea pe care o proteja a fost arsă din temelii.

După atacul peceneg, cetatea a fost refăcută şi aici a fost fondată, probabil în perioada regelui Ladislau cel Sfânt (1063-1074),  şi o abaţie benedictină consacrată Sfintei Fecioare, cu numele „Monasterium Beatae Mariae Virginis de Clus-Monostora”. Aşezământul avea să dea numele satului Mănăştur (în maghiară „monostor” înseamnă mănăstire) care s-a închegat în jurul ei şi care abia în 1 ianuarie 1895 a devenit parte a oraşului Cluj. Cetatea este atestată documentar la 1213 sub denumirea „Castrum Clus”. Aici şi-a avut probabil reşedinţa şi acel Toma (Thomas), primul comite reţinut de istorie al Clujului, menţionat într-un document databil în anii 1173-1177.

Biserica și fortificația, înainte de sistematizarea urbană a Mănășturului/ Foto: Szabo Tamas

Se ştie că în secolul XIII, abaţia era înconjurată de un zid de piatră, ale cărui ruine mai erau vizibile în secolul al XIX-lea. Atacul mongolilor de la 1241 a devastat atât cetatea cât şi abaţia de aici.

După acest atac, cetatea nu a mai fost refăcută. Abaţia a fost însă reorganizată, dar după o pauză de câteva decenii, fiind din nou pomenită abia în 1296. Abaţia benedictină a fost, de la fondare şi până la alungarea călugărilor, o instituţie atipică. Ea nu se subordona episcopiei transilvănene cu sediul la Alba Iulia, ci direct arhiepiscopului de Esztergom, primatul Ungariei. De aici au pornit o serie de conflicte între episcopia de Alba Iulia şi abaţia de la Cluj-Mănăştur.

Într-un episod violent petrecut în jurul anului 1220, episcopul Wilhelm a atacat mănăstirea, i-a alungat pe benedictini, a ars privilegiile papale acordate aşezământului monahal şi le-a aruncat în Someş pe cele regale. Ca o compensaţie, în 1222 papa Honorius al III-lea a acordat abatelui de Cluj-Mănăştur dreptul de a purta inel şi mitră episcopale.

Abaţia benedictină de pe Dealul Calvaria a jucat un rol important pentru Ardeal, din secolul al XIV-lea încolo, deoarece aici funcţiona unul dintre cele două locuri de adeverire (cu rol de notariat) din voievodat, pe lângă cel de la Alba Iulia. Documentele emise aici sunt de mare valoare istorică pentru comitatele din partea nordică a voievodatului: Cluj, Turda, Dăbâca şi Solnocul Interior, dar şi pentru Crasna sau Solnocul de Mijloc, situate în afara Transilvaniei istorice.

Istoria locului urma să ia o cu totul altă turnură în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, odată cu Reforma, când călugării benedictini au fost alungaţi. Clădirea mănăstirii a fost dată iezuiţilor la 1580, aceştia înfiinţând aici o şcoală, care ulterior a fost mutată în oraşul Cluj.

În 1773 ordinul iezuit a fost dizolvat iar biserica de aici, abandonată. A fost folosită ca depozit de armata austriacă, iar la începutul secolului al XIX-lea a fost dărâmată. A mai rămas în picioare doar corul, folosit drept capelă. În 1896, ironia sorţii, chiar la iniţiativa episcopiei de la Alba Iulia a fost construită nava actuală a bisericii, lipită de cor.

În secolul trecut, biserica a fost cedată greco-catolicilor, ea ajungând ortodoxă, după  interzicerea confesiunii unite cu Roma. În 1994 a fost retrocedată bisericii romano-catolice.

Din vechea biserică s-au mai păstrat portalul de la intrare, câteva statui încastrate pe faţada vestică, printre care şi o remarcabilă „Fecioara cu pruncul”, un cadran solar încastrat pe faţada sudică şi un leu. Acesta se află pe faţada sud-estică a bisericii şi este cea mai veche relicvă a locului, provenind din biserica existentă înainte de 1241. Corul este ridicat în stil gotic, iar nava în stil neogotic. În interior, biserica frapează prin austeritate, fiind cea mai sărăcăcios decorată mare biserică a Clujului.

Din fortificaţiile locului care a dat numele Mănăşturului şi a intrat în istorie odată cu numele Clujului a mai rămas în picioare, pe lângă corul bisericii, valul de pământ, bine păstrat. Drumul spre biserică trece chiar prin acesta, având în stânga clopotniţa proiectată în 1922 de arhitectul Kós Károly pe coama valului, iar în dreapta, capela Calvaria, ridicată în 1831, de la care zona îşi trage actualul nume.

Dincolo de valul de pământ, în stânga aleii pietruite se află câteva morminte răzleţe iar în dreapta, o zonă verde presărată cu câteva cruci albe.

Urmează biserica, şi, în faţa intrării în biserică, un platou cu iarbă verde care contrastează flagrant cu imaginea celui mai mare bloc din Cluj, cel de pe strada Primăverii colţ cu Calea Floreşti, care i se opune pe diagonală.

Platoul Calvaria este vizitabil zilnic între orele 10.00-13.00 și 15.00-18.30. Biserica poate fi vizitată doar marțea, joia și sâmbăta, între orele 16.00-18.00