Foame de Lume, Foame de Viață

În fiecare marți facem „booking”, adică vorbim de cărțile de călătorie. Acele cărți care țin loc de călătorii, atunci când nu ai bani sau timp să pleci la drum. Așa că te pui în fotoliu sau te întinzi în pat și răsfoiești o călătorie făcută de alți. Lectură plăcută

Biografia foamei, Editura Polirom, 2006, 228 de pagini, 22,95 lei

Biografia foamei, Editura Polirom, 2006, 228 de pagini, 22,95 lei

Mulți i-au gustat sarcasmul, alții i-au considerat scrierile de o calitate discutabilă. Eu fac parte din prima categorie, am plăcut-o de la bun început, ce am citit parcă mi s-a adresat, așa am făcut cunoștință cu o altă Amelie.

Pornită de la o nuvelă biografică în care descrie „foamea de orice” ca sigurul lucru care a acaparat-o în viață, care a ghidat-o și care a consumat-o, cartea de față se transformă treptat într-un roman autobiografic atrăgător ce își plasează acțiunea în mai multe țări, pe mai multe continente. De la povestea unei fetițe la cea a unei femei care nu și-a uitat originea, autoarea face o călătorie inițiatică și plină de farmec din Japonia în Europa, de la un copil inocent, la o tânără dezinhibată, la o scriitoare de succes. Dar de la una la alta drumul a fost lung, deloc ușor și extrem de „picant”.

Amelie se naște în 1967 la Kobe în Japonia ca fiica unui ambasador belgian (și mare aventurier). Aici petrece primii cinci ani de viață alături de fratele și sora sa și pentru tot restul vieții va rămâne o „micuță japoneză“ care nu e japoneză. Deși fluentă de mică în franceză ea vorbește și japoneza și chiar urmează o grădiniță alături de copiii japonezi. Acesta este locul unde începe să simtă faptul că este diferită de ceilalți copii, dar nu putea să-și explice de ce. Amintește perioada japoneză ca pe una foarte fericită în care doica sa i-a arătat multă iubire și pe care nu o va uita niciodată. Tot aici se apropie de mică de sora sa, Juliette, care deși doar cu doi ani mai mare ca ea, pare o ființă mult mai matură, o va iubi pentru totdeauna. Foamea de iubire (părintească mai mult) din acești primi ani o face să sufere enorm la părăsirea Japoniei și să trăiască ani de zile cu dorința reîntoarcerii.

Urmează trei ani în China, o țară care nu i-a fost pe plac de la început, dar pe care a încercat din greu să o tolereze, totuși la plecare nu a regretat nicio secundă. Asta poate și din cauză că a urmai perioada de vreo patru ani în S.U.A, unde la New York a început școala, a legat primele prietenii, a descoperit foamea de libertate, de lux, de imensitate, de viață. Chiar spune că dacă cineva consideră că a văzut lucruri mari, înseamnă că a trecut cu avionul pe deasupra Statelor Unite. Din păcate la 12 ani părăsește și S.U.A cu destinația Bangladesh, care după cum spunea i s-a părut „cea mai săracă țară din țară din lume“. Astfel trecerea bruscă de la „Țara tuturor posibilităților“ la cea fără nicio posibilitate o bulversează din nou și în aparență definitiv pe tânăra adolescentă de atunci.

Ajunge în Birmania, iar apoi Laos, într-un periplu pe care poate cei mai mulți tineri de vârsta ei ar fi fost invidioși, pe ea, însă, parcă a obosit-o peste măsură. Aceasta este perioada în care se apropie de lectură, apare foamea de cunoaștere, o foame parcă mai aprigă decât celelalte. Devorează povești nemaipomenite aproape cât e ziua de lungă, spunea că își schimba poziția doar seara când mergea la culcare în altă cameră. Acest periplu inedit se încheie oarecum în 1984 când intră la Universite Libre din Bruxelles și se mută în Europa în încercarea de a se familiariza cu rădăcinile sale și în încercarea de a se „stabili“ undeva. Dar, odată ce se vede cu diploma în buzunar, își cumpără un bilet numai dus pentru Japonia și pleacă să se regăsească. De multe ori însă nu găsim sau regăsim mereu ceea ce căutăm, iar ce găsește ea acolo o dezamăgește profund, parcă nu se schimbase nimic în cei 17 ani de absență. Chiar dacă se reîntâlnește cu doica sa pe care o iubea ca pe o mamă, Amelie nu-și găsește locul nici în Japonia după care a tânjit atât de multă vreme.

Cartea demonstrează că în fiecare din noi există o foame care ne macină, ne schimbă și care nu va dispărea niciodată. O foame de cunoaștere, o curiozitate nestăvilită care ne dezvoltă, dar care ne poate duce și la dizolvare dacă nu ne vom putea găsi niciodată locul, menirea. E o carte frumoasă, scrisă simplu, dar foarte personal, e o carte despre aventura foamei existente în om și drumul omului spre o sațietate pe care e foarte posibil să nu o dobândească niciodată.