Hoia-Baciu, printre „cele mai bântuite păduri din lume”

Revista americană de călătorii „Travel+Leisure” a inclus în numărul din octombrie 2012 zona Hoia-Baciu într-o listă a celor mai „bântuite” păduri din lume. „Hoia-Baciu din Transilvania are o faimă nedorită de mai bine de o jumătate de secol. Locuitorii din jurul ei susțin că pădurea – care are în centru o poiană de formă circulară – este un portal, iar cei care îl trec nu se mai întorc niciodată. Cine supraviețuiește povestește că pe perioada petrecută în pădure a avut stări de agitație și rău. Cu toate că altădată erau drepți și înalți, copacii sunt acum răsuciți în noduri”, scrie, lapidar, revista americană.

Cu o audiență lunară de aproape cinci milioane de cititori, „Travel+Leisure” este unul dintre cele două mari titluri americane de pe piața revistelor de călătorie, alături de Condé Nast Traveler. În selecția făcută de redacția revistei se regăsesc păduri despre care se crede că ar fi bântuite de spirite sau ar fi locul unde se petrec fenomene paranormale situate în Japonia, SUA, Anglia, Mexic sau Germania. Printre acestea se numără Wychwood Forest, Pădurea Neagră, Aokigahara etc. Întregul articol îl găsiți aici.

Până la nominalizarea pădurii care mărginește Clujul, orașul de sub Feleac nu se prea putea lăuda cu obiective incluse în astfel de selecții mondiale ale unor atracții turistice. Ar putea notorietatea înspăimântătoare a Pădurii Hoia-Baciu să însemne un avantaj pentru turismul local? Traian Almășan, manager al agenției de turism „City Tours” crede că da. „Cu siguranță există o nișă pentru turism de aventură/groază. Să ne gândim doar la monstrul din Loch Ness. Se pare ca celebrul monstru a fost de la început o invenție pentru a atrage turisti… În ceea ce privește Clujul și Pădurea Hoia, pentru cei care cred în astfel de fenomene este cu siguranță ceva foarte interesant. Sunt convins că dacă s-ar amenaja în zonă un parc – eventual cu un cinematograf în aer liber la care să ruleze filme de groază sau pur și simplu cu niște băncuțe și panouri -, ar deveni un punct de atracție într-o zonă puțin frecventată a Clujului. De asemenea, sunt sigur că dacă cuiva i-ar veni ideea de a organiza o «petrecere bantuita» de Halloween în Hoia și ar promova-o corespunzător, ar avea succes”, spune Almășan.

Una dintre poienile unde s-au raportat fenomene paranormale

Însă, până la amenajarea în scop turistic a Pădurii Hoia-Baciu, realitatea de pe teren este mai degrabă dezolantă decât înspăimântătoare. Ca să ajungi într-una din zonele unde se spune că ar avea loc activități paranormale, trebuie să urmezi un traseu sinuos care pornește imediat pe stânga după intrarea în comuna Baciu, dinspre Cluj.  Ca să nu greșiți ruta, urmați indicatoarele spre situl arheologic Baciu. După traversarea căii ferate, drumul rămâne fără asfalt, până în dreptul unui pâlc de case situate dincolo de o zonă industrială lugubră.

Pro și contra

Pădurea Hoia-Baciu este subiectul unui recent documentar realizat de Daniel Roxin, care trece în revistă fenomenele paranormale raportate aici și îl intervievează pe prof. univ. Adrian Pătruț, cel mai cunoscut cercetător al fenomenelor. Documentarul consideră Pădurea Hoia-Baciu un Triunghi al Bermudelor, în variantă românească. Puteți viziona documentarul aici.

Opinia publicată pe blogul unui sceptic cu privire la aceste fenomene o puteți consulta aici.

Cei care locuiesc în această zonă, nu sunt mirați dacă un străin îi întreabă despre unde se află „extratereștrii”. „Mergeți încă o sută de metri mai încolo, și luați-o la dreapta, pe unde este iarăși asfalt”, spune Vasile Pușcaș, un localnic de 60 de ani, care paște trei vaci pe porțiunea de teren situată chiar după ultima platformă industrială. El spune că, mai ales vara, pe acolo trec  mulți străini care se îndreaptă spre pădurea „bântuită”. Cât despre fenomenele care au loc, da, ele chiar există, crede bărbatul. „Am văzut și eu, cu ochii mei, tot felul de lumini, albe, ciudate. Nu erau ca fulgerele”, spune, cu toată seriozitatea, fostul tehnician veterinar, acum pensionat.

Urmând panglica de asfalt care șerpuiește prin pâlcul de case, drumul te scoate în pădure, chiar în fața unui indicator care spune că ai ajuns la „Situl Arheologic Baciu” – în fapt, o săpătură arheologică abandonată.

Urmează o zonă de pădure populară printre amatorii de iarbă verde, care poate fi străbătută ușor cu mașina și, după ea, o bifurcație a drumului. Mergând înainte, se intră direct în adâncul pădurii și pe tărâmul poveștilor. De aici încolo, copacii pot părea că au forme ciudate, zgomotele din pădure pot părea nefirești, iar în poiana care se deschide după jumătate de oră de mers pe jos, lumina amiezii poate părea nenaturală. În definitiv, te afli într-una dintre cele mai înspăimântătoare păduri din lume, dacă e să te iei după o mare revistă americană.