În sudul Franței ne vom întoarce mereu

În fiecare marți facem „booking”, adică vorbim de cărțile de călătorie. Acele cărți care țin loc de călătorii, atunci când nu ai bani sau timp să pleci la drum. Așa că te pui în fotoliu sau te întinzi în pat și răsfoiești o călătorie făcută de alți. Lectură plăcută!

„Un an bun” de Peter Mayle, Editura Rao, 2008, 256 de pagini

„Un an bun” de Peter Mayle, Editura Rao, 2008, 256 de pagini

Povestea extrem de simplă, dar savuroasă, a londonezului Max Skinner se transformă cu fiecare pagină într-o poveste de dragoste dintre un om și o anumită regiune geografică (autorul o va dezvolta în următoarele romane, de exemplu „Un an în Provence” despre care ați putut citi deja pe Cluj.Travel).

Un bancher londonez, total nemulțumit de viața sa, primește o scrisoare din Franța, prin care este anunțat că unchiul său din Provence a murit și el este singurul moștenitor al bunurilor acestuia. Se hotărăște să plece imediat în Franța să revadă locurile în care și-a petrecut unele veri ale copilăriei, iar ce descoperă acolo îi schimbă viață pentru totdeauna. Desigur, cititorul bănuiește asta de la început și lasă personajul principal să descopere pe parcurs cum se va modifica viața sa.

Max nu este lămurit de la început cum stau lucrurile cu domeniul pe care l-a moștenit și cu vinul produs pe pământurile sale, nu se pricepe deloc la a manageria o moșie aflată oarecum în paragină, iar personajele proaspăt apărute în viața sa nu par deloc prietenoase și facile. Totul pare a-i fi potrivnic în Provence, însă sentimentul de calm și „acasă” îl cuprinde cam imediat ce calcă în patria celor mai renumite vinuri franțuzești. Nu este hotărât nici dacă va rămâne sau nu în Franța, deși nu prea mai are la ce să se întoarcă în Anglia și astfel totul va lua o turnură cu iz de aventură.

Ca lucrurile să se complice și mai mult, la scurt timp după ce ajunge în Franța și devine proprietar peste moșia unchiului, apare pe neașteptate o americancă care se pare că este fiica nelegitima a unchiului proaspăt decedat, care după legea franceză ar fi EA moștenitoare de drept a domeniului.

În plus, Max se îndrăgostește de o localnică, căci ce povestea franțuzească ar fi asta, dacă protagonistul nu ar visa la un french kiss din când în când?

Ce place cel mai mult la acestă carte sunt pașii pe care un om îi poate parcurge molcom, pentru a schimba totul în viața sa și pentru a câștiga liniștea unui suflet cu care până în acel moment s-a comportat de parcă nici nu ar fi fost al lui. Și totul departe de ceea ce considera a fi unica rețetă de „a trăi”.

Descrierile provensale sunt minunate, așa cum numai la Peter Mayle găsești. Te liniștești între paginile cărții, te delectezi și pe când să cazi în reverie, autorul te pune pe treabă, te trimite pe la avocați, te pune să te îndrăgostești de locuri și oameni și practic te face să te acomodezi cu Provence-ul în același ritm cu personajul central al poveștii. Descoperi o regiune fermecătoare, te plimbi sub soarele torid al boemului sud care i-a atras pe toți pictorii și prozatorii. Te vrăjesc orașe și sate, podgorii renumite și francezi ursuz de fermecători. Asta-i Franța cu sudul său evocat în cele mai colorate pânze și cele mai vesele cântece.

La final, tot ce-ți dorești este o călătorie în sudul Franței (și nu te vei îndoi de faptul că o vei face). Eu am văzut numai soare până am terminat cartea (se termină repede din păcate, că e ușurică). Am simțit numai căldură, de la copertă și până la cele mai mici detalii, cartea emană o căldură de primăvără veșnică în care ai vrea să te pierzi și să trăiești mereu.