Povestea unui popas la marginea lumii

Bianca Tănăselia ne ajută periodic să facem „booking”, adică să vorbim de cărțile de călătorie. Acele cărți care țin loc de călătorii, atunci când nu ai bani sau timp să pleci la drum. Așa că te pui în fotoliu sau te întinzi în pat și răsfoiești o călătorie făcută de alți. Lectură plăcută!

Marius Chivu, trei săptămâni în Himalaya

Marius Chivu, trei săptămâni în Himalaya

O carte cu imagini. Ilustrarea unui vis. Povestea unui popas la marginea lumii. O aventură pe care cei implicaţi nu o vor uita niciodată. Se iau doi prieteni, se discută nişte dorinţe, se doresc a fi depăşite, se socoteşte, se crapă firul în 14 şi mai apoi se hotărăşte: Marius şi Cătălin pleacă în Nepal, aici vor ataca o trecătoare aflată la o altitudine considerabilă în cei mai înalţi munţi ai lumii. Cea mai înaltă trecătoare din lume: Thorung La. O experienţă, un drum iniţiatic, sute de imagini, cuvinte bine alese, o altă cultură disecată, mult umor… aşa se naşte o carte…

Dacă plăce aventura în Himalaya a celor doi români a fost, pentru toți călătorii adoră cărţile de acest gen. Dacă ar avea posibilitatea ar scrie ei înșiși una, aşa că nu se va comenta de ce cineva alege să-şi povestească într-o carte, povestea de povestit la un vin cu prietenii la ori bătrâneţe nepoţilor. În plus, avem multe de câştigat din asemenea cărţi, cunoaştem locuri noi (prin ochii altora, e drept), atingem culmi prin picioarele lor şi ne stârnim nouă înşine curiozităţi, ne lărgim nouă înşine orizonturi şi poate, poate într-o zi vom pleca şi noi. Da, această carte, ca şi altele asemeni ei, este o relatare. O relatare a fost şi Vând Kilometri a lui Mihai Barbu, o relatare a fost şi Luptând cu iposibilul a lui Mike Horn, o relatare ca multe alte relatări după care te simţi cumva mai bogat şi mai pregătit să pleci la drum. E un câştig, o carte trebuie să fie un câştig, iar aceasta este.

„Jurnalul călătoriei poate fi citit ca un roman de aventuri exotice. Cartea vorbeşte însă despre forţa curiozităţii, despre tentaţia şi plăcerea de a pleca departe şi a-ţi testa limitele, despre nevoia de aventură, de schimbare totală a decorului şi a obişnuitelor. La sfârşitul calatoriei, relativa glorie de a urca pe Himalaya rămâne doar o chestiune insignificantă. Pentru că încercarea de a urca acei munţi foarte înalţi înseamnă, de fapt, să cobori foarte mult în tine. Orice călătorie are destinaţii ascunse de care la plecare nu eşti pe deplin constient. Cartea este şi despre aceste mici revelatii.”