Prin Paris, amuzați și neînțeleși

Bianca Tănăselia ne ajută periodic să facem „booking”, adică să vorbim de cărțile de călătorie. Acele cărți care țin loc de călătorii, atunci când nu ai bani sau timp să pleci la drum. Așa că te pui în fotoliu sau te întinzi în pat și răsfoiești o călătorie făcută de alți. Lectură plăcută!

„Un an în merde”, de Stephen Clarke, Editura RAO

„Un an în merde”, de Stephen Clarke, Editura RAO

Evident că a fost foarte amuzant, nimeni nu poate pune la îndoială această caracteristică a cărţii lui Stephen Clarke. Bineînţeles că trebuie citită de fiecare om care a mers sau va merge vreodată la Paris, sau de unul care a avut şansa de a trăi în Franţa, e musai, clar, dar cartea nu prea mai are alte atribute.

Aşadar povestea amuzantă a lui Paul West o pot caracteriza ca pe un fel de chick lit pentru bărbaţi, m-am mai simţit aşa în faţa unei cărţi atunci când am dat gata seria de romane a Federicăi Bosco (cărţile cu Monica care numai nu-şi mai găseşte odată iubirea, pendulându-se între USA, Italia şi Irlanda pentru treaba asta). Diferenţa bună în cartea lui Stephen Clarke fiind evident Parisul şi stilul de viaţă al francezilor, condimentat bine cu o poveste fără nicio noimă despre deschiderea unui lanţ de ceainării şi cu nenumărate partide de sex  (descrise ca pentru bărbaţi, căci o femeie nu le-ar aborda aşa numai de ar fi Anais Nin sau Mari Akasaka).

Cel mai interesant a fost comicul de limbaj impus de bariera anglo-saxonă, dar şi de antitalentul cras al francezilor pentru limbi străine. Asta m-a amuzat cel mai tare şi dacă am zâmbit pe parcursul cărţii a fost clar datorită cuvintelor stâlcite şi a frazelor cu înţeles schimbător.

Cred că aş fi preferat să nu amestece Parisul în povestea asta de merde, însă poate că există şi părţi bune, una dintre ele fiind aceea că după ce citeşti cartea lui Stephen Clarke cred că eşti capabil să cunoşti un parizian chiar şi de pe „Staţia Spaţială Internaţională“.

Cartea abundă în citate comice de scris pe wall-ul de la facebook, dar se termină într-o notă care poare rezuma întreaga carte, fără doar și poate: „Când îşi urează noroc înaintea unei încercări, cum ar fi un examen, un spectacol de teatru sau (am presupus eu) nişte alegeri, francezii îşi spun unul altuia merde. Merde e inevitabil, vedeţi, şi poate chiar să vă aducă noroc. Atâta vreme cât nu calcă altcineva în el”.