„Țara mea inventată”: O poveste despre Chile

Bianca Tănăselia ne ajută periodic să facem „booking”, adică vorbim de cărțile de călătorie. Acele cărți care țin loc de călătorii, atunci când nu ai bani sau timp să pleci la drum. Așa că te pui în fotoliu sau te întinzi în pat și răsfoiești o călătorie făcută de alți. Lectură plăcută!

978-973-50-1688-3„O carte e un mesaj, aruncat într-o sticlă, în mare, cu speranța că va ajunge pe celălalt mal”  – Isabel Allende

Scriitoarea chiliană este o autoare foarte cunoscută, cu cărți publicate și traduse în peste 30 de limbi. Este nepoata fostului președinte chilian Salvador Allende, înlăturat brutal de la putere odată cu lovitura de stat din 1973. Deși autoarea se naște la Lima, în Peru, în 1942, deși călătorește de mică petrecând varii perioade în străinătate, acolo unde tatăl ei adoptiv primește diferite job-uri, deși se vede nevoită să se refugieze în ’73 în Venezuela și deși în prezent trăiește alături de cel de-al doilea soț în SUA, cartea de față este o pledoarie pentru țara din sufletul ei, țara unde a copilărit, unde a trăit cele mai mari drame și cele mai intense bucurii: CHILE.

Este clar o carte de memorii, Isabel Allende își pune la bătaie toate amintirile spre construirea unui roman captivant și extrem de bine alcătuit. Descrie istoria așa cum a fost, descrie peisajul mirific al țării sale, descrie felul oamenilor, descrie trăirile ei de copil, adolescent și în cele din urmă om matur, de refugiat și își descrie condiția de scriitor și jurnalist. Iar la sfârșit lasă descrierea foarte amănunțită a ciudatei calități de „străin“ în sens de înstrăinat de locurile dragi.

Astăzi în vârstă de aproape 70 de ani, Allende pare o femeie extrem de jovială, care deși trecută prin atâtea, inclusiv decesul fiicei sale Paula în urma unei boli rare, dar manifestată deja la maturitate (lucru consemnat în carte), găsește resurse de a mai scrie, ba chiar de a scrie mai mult și mai bine, căci romanele sale ce apar după 1993, anul tragicului eveniment, devin bestseller-uri internaționale. Ea crede că “nimeni nu moare nici cu un minut mai devreme sau mai târziu decât îi este scris” așadar îmi pot imagina de unde optimismul ei debordant și ușurința cu care a trecut peste anumite evenimente.

„Țara mea inventată“ este genul de carte, care nu te lasă să respiri, se citește ușor și parcă, parcă ai vrea să ajungi și tu ca cititor măcar o dată în Chile. Cu aceasta cred că Isabel Allende și-a îndeplinit obiectivul: nu a lăsat pierdute amintirile ei despre Chile, ba mai mult le-a împărtășit cu speranța că cineva va veni să se bucure de Chile așa ca și ea. „Asta e nostalgia, (spune ea): un dans lent și circular. Amintirile nu se organizează cronologic, sunt ca fumul, schimbătoare și efemere, dacă nu le așterni pe hârtie dispar în uitare”.