Tură de vară: ținutul lacurilor și Țara Călatei

A treia și ultima tură de vară pe care o propunem în acest sezon estival nu depășește granițele județului Cluj. Traseul poate fi făcut ușor pe parcursul unei zile, cu mașina. Ruta aleasă este Cluj-Tarnița-Fântânele-Mănăstireni-Văleni-Huedin-Cluj.

Traseul se poate parcurge și în sens invers, de la Huedin spre Fântânele și apoi Cluj. În acest caz, programați călătoria pentru o zi de marți, ca să vă bucurați și de târgul săptămânal din Huedin. [Detalii aici]
Drumul spre platourile înalte ale Apusenilor clujeni se poate număra printre cele mai pitorești din România, chiar dacă nu trece Carpații și nu are un nume pompos care începe cu „Trans”. Ca să ajungeți pe el, în Gilău faceți stânga, spre Mărișel și Beliș. După câteva sute de metri de la această intersecție, bâzâitul șoselei europene care leagă Clujul de Oradea și, mai departe, de restul Europei, dispare ca prin farmec. Primul lac dintre cele patru care se înlățuie de aici până spre izvoarele Someșului Cald se găsește chiar la ieșire din Gilău, pe dreapta. Dacă ați plecat fără să fi băut cafeaua, găsiți aici un restaurant cu o terasă generoasă ce dă spre lac.

Mai departe, șoseaua, cu un strat de asfalt acceptabil, șerpuiește agale prin păduri, cu lacurile Gilău și Someșul Cald sclipind în dreapta. În weekend, drumul este destul de aglomerat, dar, într-o zi de săptămână, rar apare câte o mașină. Șoseaua care străbate Defileul Someșului Cald este ceea ce ghidurile de turism numesc „scenic road”,  dar care nu îți deschide o priveliște spre frumusețile din jur, ca Transfăgărășanul sau Transalpina, ci mai degrabă își creează propria lui atmosferă, de cale tainică, la capătul căreia de întrebi ce te așteaptă.

Prins în mreje de drum, cu un pic de bunăvoință poți trece cu vederea chiar și mizeriile aruncate de-a lungul șoselei și pe malurile lacurilor. După lacurile Gilău și Someșul Cald, șoseaua trece chiar peste barajul de la Tarnița, un prim loc de unde se pot face fotografii spectaculoase. Ceva mai încolo de baraj, drumul trece peste un braț al lacului, lăsând pe stânga o mică plajă, unde se găsește și unul dintre cele mai bune locuri de scăldat. La coada Tarniței se află celebrul loc de grătare, unde dau năvală clujenii de îndată ce se deschide „sezonul” de profil.

Platoul Mărișel

Platoul Mărișel

Treptat, pe măsură ce șoseaua urcă spre Mărișel, înfățișarea pădurii se schimbă. Foioasele lasă pas cu pas locul coniferelor, exact ca în lecțiile de geografie. Apoi, aproape pe nepusă-masă, în fața ochilor obișnuiți să vadă doar un culoar tăiat prin pădure, se deschide platoul Mărișel. Geografii spun că zona este o „suprafața de nivelare întinsă”, adică aproape un șes, la munte! Din această contradicție s-a născut unul dintre cele mai frumoase peisaje din județul Cluj – un sat cu casele risipite printre pășuni și fânațe, unde ți se pare că poți atinge cerul cu mâna, dacă te ridici un pic pe vârfuri.

În Mărișel, drumul se despică în două, la stânga spre Măguri-Răcătău, la dreapta, spre Beliș. Faceți dreapta și nu lăsați peisajul să vă fure decât dacă opriți mașina, căci, altfel, riscați să o loviți în gropile drumului. La ieșire din hotarul satului Mărișel, chiar în drept cu panoul care anunță intrarea în Parcul Natural Apuseni, pe stânga, se găsește monumentul „Crucea Iancului”, loc unde în fiecare an se organizează, în iulie, cea mai mare sărbătoare câmpenească din județul Cluj.

Dincolo de acest punct, drumul se afundă din nou într-o pădure deasă. La prima intersecție faceți dreapta și, după câțiva kilometri de drum mai bun decât cel dinainte, apare lacul Fântânele.

Zona amintește de peisajele lacustre din Austria sau Elveția, dar lipsa amenajărilor te aduce cu picioarele pe pâmânt. După ce treceți peste baraj, imediat pe stânga se află Stațiunea Fântânele, sau, mai bine zis, ce a mai rămas din ea. Există un restaurant cu aer ușor vetust, dar unde se poate mânca la prețuri decente, și există și posibilități de cazare, la o vilă de trei stele sau la una dintre pensiunile din jur.

Familia Ionescu a ieșit la o tură prin Apuseni

Familia Ionescu a ieșit la o tură prin Apuseni

Frumusețea lacului atrage turiști din toată țara, de la tineri cu rucsacul în spate, veniți cu cortul, la vilegiaturiști de vârsta a treia, ieșiți să ia o gură de aer proaspăt, în afara orașului. Medicii Daniela și Mircea Ionescu, stabiliți de 20 de ani în Suedia, ies în evidență din masa de turiști prin alura sportivă pe care o au în ciuda vârstei de 60, respectiv 73 de ani. Au ajuns la Fântânele de la Cluj, unde domnul Ionescu a avut întâlnirea de 50 de ani de la absolvirea facultății. Alături de ei se află mama doamnei Daniela, Silvia Vieru (84 de ani), fostă profesoară de geografie în Botoșani, care nu a văzut până acum această parte a Apusenilor. „E minunat, este extraordinar de frumos”, exclamă Mircea Ionescu, dar apoi adaugă scurt: „Păcat că nu se face ceva să fie mai curat. Uitați-vă la plaja aceasta, de ce nu poate să fie îngrijită? Tot drumul de la Cluj până aici sclipește de doze de bere și PET-uri”.

În afară de asta, care ar fi diferența între lacurile din Suedia și cele din România? „Acolo lacurile sunt altfel, de șes, au un mister și un farmec al lor, dar nu există înălțimi în jur”, răspunde doamna Ionescu. Dar ca amenajări? „Dumnezeule, nu se poate face nicio comparație”, încheie domnul Ionescu.

Partea a doua a acestui traseu cuprinde trei obiective culturale și începe la ieșire din satul Beliș, unde trebuie să faceți dreapta, spre Râșca și de aici spre Mănăstireni.

Biserica din Mănăstireni

Biserica din Mănăstireni

Biserica romanică din acest sat este unul dintre cele mai valoroase monumente al Ţării Călatei. Ca să o vizitați trebuie să căutați casa parohială, aflata la nici 100 de metri mai sus de biserică. Lăcașul de cult a fost construit de familia Gyerőffy la sfârşitul secolului al XII-lea, fiind parte a unei mănăstiri cisterciene, apoi benedictine. Numele familiei de ctitori se regăseşte în denumirea maghiară a localităţii – Magyargyerőmonostor (într-o traducere aproximativă „mănăstirea de pe domeniul maghiar al familiei Gyerőffy”). În 1241, biserica a fost arsă de tătari. A fost reconstruită, iar în 1442 a fost ridicată absida, în stil gotic. După un cutremur din 1765, tavanul a fost refăcut în maniera actuală, cu casete pătrate – o veritabilă marcă înregistrată a bisericilor reformate din Ţara Călatei. Interiorul este auster, dar nu rece, căldura fiind emanată de broderiile bogate, de culoare albastră.

Pe unul din pereţii exteriori se află un ceas solar şi trei reliefuri romanice, unul reprezentându-l pe Sfântul Gheorghe ucigând balaurul, altul, doi lei adosaţi, iar al treilea, o tânără alăptând doi şerpi. Acesta din urmă este cunoscut sub numele Madárleány (fata pasăre) şi este o sculptură unică, a cărei simbolistică, posibil precreştină, încă ridică semne de întrebare.

Tavanul casetat al bisericii din Vălenic. Pictura datează de la sfârșitul sec. XVIII

Tavanul casetat al bisericii din Văleni. Pictura datează de la sfârșitul sec. XVIII

Fără prejudecăți
Traseul propus străbate două regiuni distincte din punct de vedere etnic. Zona înaltă este una exclusiv românească, făcând parte din „fortăreața Apusenilor” în timpul conflictelor din 1848-1849. În schimb, zona de mai jos de Râșca este una mixtă sau predominant maghiară – în Văleni sunt doar o mână de români.  De aici, și o percepție diferită a trecutului: dacă în Mărișel, la Crucea Iancului, sunt omagiați eroii români care în 5-6 iulie 1849 au învins o armată maghiară, în biserica din Văleni, o plăcuță comemorativă îl omagiază pe Vasvári Pál, cel care a condus respectiva armată, și care a fost ucis în luptele de la Mărișel.

Continuați drumul până la prima bifurcație, unde faceți stânga, spre Văleni. Veți ajunge în acest sat după trei kilometri de drum extrem de prost. Biserica din Văleni se găsește pe dreapta, pe un drum de țară ascuns vederii.

Cheia bisericii se află la casa parohială, ultima pe stânga înainte de a ajunge la biserică. Preotul paroh, Pap Ákos, proaspăt absolvent al Facultății de Teologie,  vă va ajuta cu un ghidaj plin de bunăvoință, bucuros de oaspeți. Interesante sunt aici monumentele funerare sculptate în lemn, denumite kopjafak în maghiară, care se află în curtea bisericii. Biserica fortificată din Văleni a fost ridicată în secolul al XIII-lea de călugării franciscani, este una dintre cele mai frumoase din judeţul Cluj, iar de pe înălţimea pe care se află se deschide o privelişte pitorească asupra zonei.

Din Văleni continuați pe același drum prost spre Călăta, unde faceți dreapta, pe o șosea mult mai bună, spre Huedin.

Biserica reformată din Huedin este un adevărat „cap de serie” pentru bisericile reformate din Ţara Călatei. Masivă şi maiestuoasă, domină centrul oraşului. Primul edificiu a fost ridicat înaintea invaziei mongole din 1241, în jurul acestuia dezvoltându-se târgul Huedinului. Biserica romanică, refăcută după invazie, a fost prelungită mai întâi cu un turn, spre vest, iar apoi cu un cor gotic, spre est, supraînălţat faţă de nava iniţială. De la aceste două adăugiri rezultă un aspect „deşelat” al monumentului. Cheia de la biserică se află peste drum, la casa parohială.


Harta traseului

Citiți și:
Tură de vară: printre legionari, flori și zmei
Tură de vară: Aiud-Rimetea-Cheile Turzii