Zbor direct Cluj-Málaga. Și cinci minunății din Andaluzia

Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunțat că, începând cu 2 august 2016, lansează o nouă rută regulată, de la Cluj spre și dinspre Málaga, cu o frecvență de două zboruri pe săptămână, marțea și sâmbăta.

În sezonul cald, avioanele vor pleca de la Cluj la ora 18.05 și vor ateriza la Málaga la ora locală 21.05. De la Málaga, vor decola la 21.40, iar la Cluj vor ajunge la 02.30. În sezonul rece, se decolează de la Cluj la 17.50 și se aterizează la Málaga la 20.30, ora locală. Zborul în sens invers decolează la 21.05 și aterizează la Cluj la 01.40.

Noua destinație va fi operată, pe tot parcursul anului, cu o aeronavă de tip Airbus A320 de 180 de locuri. O simulare realizată în 10 iunie de cluj.travel pentru plecarea în 27 septembrie și întoarcerea în 1 octombrie a arătat un cost de 588 de lei (130 de euro) dus-întors, de persoană.

Málaga, situat în sud-estul Spaniei, regiunea Andaluzia, este în sine o destinație de top, fiind al doilea cel mai mare oraș al Andaluziei, cu o populație de peste 500.000 de locuitori. Celebrul pictor Pablo Picasso s-a născut în Málaga, unde funcționează și un muzeul al operei sale.

Totodată, noua destinație apropie foarte mult de Cluj o serie de alte destinații premium, care până acum erau mai greu accesibile pentru clujeni. Iată o listă cu cinci dintre ele:

Ronda

Ronda

Ronda

Situat la 100 de kilometri de Málaga, Ronda este un orășel faimos pentru podul „Puente Nuevo” care unește cele două părți ale canionului „El Tajo”, pe care este așezată localitatea. Podul a fost ridicat între 1751 și 1793 și se înalță la 120 de metri deasupra bazei canionului. „Corrida Goyesca” este cea mai veche luptă cu tauri din Spania, care încă se desfășoară, o dată pe an, în Ronda, în Piața Taurilor. Site turistic oficial.

Marbella

Marbella

Marbella

Marbella este varianta spaniolă a Saint Tropez-ului francez. Situată pe Costa del Sol, la doar 60 km de Málaga, stațiunea este una dintre cele mai fermecătoare din Peninsula Iberică și o destinație favorită pentru cei bogați și celebri. Orașul vechi, cu străzi înguste și pietruite și cu piațete împodobite cu flori, este plin de magazine rafinate, galerii de artă, produse și accesorii artizanale. Începeți explorarea stațiunii din Plaza de los Naranjos (Piața Portocalelor), unde se află primăria și centrul de informații turistice. Site turistic oficial.

Gibraltar

Gibraltar

Gibraltar

Liliputanul (6,7 km pătrați) teritoriu britanic din vârful sudic al Peninsulei Iberice este una dintre cele mai aparte destinații turistice din lume. Printre cele mai cunoscute atracții sunt tunelurile săpate pentru apărarea „Stâncii” în cel de-al doilea război mondial. Alte atracții sunt castelul maur, tunul de 100 de tone sau singura maimuță europeană, care trăiește doar aici – magotul. Gibraltarul se află la 136 de kilometri de Málaga. Site turistic oficial.

Alcazar

Alcazar

Alcazar

Palatul Alcazar din Sevilla a fost o reședință a regilor mauri din Spania și este cel mai vechi palat regal încă folosit în Europa. Edificiul care domină capitala Andaluziei este renumit pentru frumusețea sa și a fost introdus din 1987 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Termenul „Alcázar” provine din cuvântul hispano-arabic „Alqáşr”, care înseamnă „Casa Regală”. Sevilla se află la 200 km de Málaga. Site turistic oficial.

Alhambra

alhambra

Alhambra

Complexul Alhambra din Granada este considerat unul dintre cele mai importante monumente islamice din Spania. Ansamblul domină fosta capitală a ultimului regat maur din Peninsula Iberică și impresionează prin echilibrul proporțiilor și frumusețea grădinilor interioare, cu fântâni și jocuri de apă. Numele său vine din arabă, limbă în care „Qalat al Hamra” înseamnă „castelul roșu”. Granada se află la o distanță de 125 de kilometri de Málaga. Site turistic oficial.